DJ-ii au anumite coșmaruri specifice în breaslă – că nu dansează nimeni, că aparatura nu funcționează, că nu-și amintesc titlurile melodiilor, că au uitat de un eveniment programat ș.a.m.d. Fac parte din grijile subconștiente care ne însoțesc activitatea. Ei bine, un astfel de coșmar era să devină realitate pentru mine odată. O singură dată. 🙂
Era într-o sâmbătă pe la ora 2. Mă întorceam dintr-o vizită, conduceam lejer, era soare. Plănuiam să ajung acasă și să mă odihnesc vreo două ceasuri înainte de nunta de seara la care trebuia să fiu DJ.
Brusc, m-a pălit o întrebare: ”Oare la cât începe nunta de azi?” Țineam minte că nu era ora standard pentru o nuntă de vară, adică 8 seara, dar nu-mi aminteam cu exactitate. ”Să fie 6? Sau 7?”
Ajuns acasă, m-am uitat în agendă. Ora 16:00!!! Mi-am privit ceasul: era 14:10 deja! M-a apucat o panică și o groază cum nu mi s-a întâmplat vreodată. Tremuram ca varga, cu creierul blocat. Ce naiba mă fac? Am pus mâna pe telefon și am sunat-o pe mireasă.
”Ce faceți?”
”Bine, suntem pe drum de la Satu Mare.”
”La cât ajungeți?”
”Pe la 4. De ce?”
”Ați putea sosi la 4 și un sfert?”
”Da, sigur, oricum nu intrăm imediat cum ajungem, îi mai așteptăm și pe ceilalți.”
Aveam la dispoziție mai puțin de două ore!!!
De obicei, cu două ore înainte de un eveniment sunetul și luminile sunt instalate, probele făcute, iar eu sunt acasă, la ferchezuit. Acum, nici măcar de duș nu mai putea fi vorba. Tremurând și alergând prin casă ca o găină beată, am înșfăcat ceva haine mai acătării și am sărit în mașină.
Niciodată nu mi-au fluierat roțile la plecarea de pe loc ca atunci. Goană spre depozit, încarcă aparatura, fluierat de roți ca la curse din nou, trecut pe roșu, depășit coloane, ajuns la restaurant, descărcat în pas alergător, instalare contra-cronometru, șiroaie de sudoare…
Nici acum nu realizez cum de a fost posibil, dar la 16:00 fix, am pornit muzica în sală. Stabilisem un record de viteză pe care nu-mi doresc să-l bat vreodată.
Când mirii au intrat în sală fericiți și emoționați, au fost întâmpinați de un DJ zâmbitor și sigur pe el, care, în realitate, mai avea puțin și exploda. După ce invitații au început să se așeze la mese, am avut timp să mă refugiez la baie și să mă aranjez.
Apoi a început distracția.
A fost una dintre cele mai frumoase nunți din ultimii ani, cu ringul mai mereu plin, cu muzică faină, de toate genurile și, mai ales, cu oameni minunați și un milion de zâmbete. Seara a fost memorabilă și dintr-un alt motiv, mai personal, despre care am să povestesc altă dată.
Casă de piatră în continuare, Ioana și Etele!